Iti pare rau ca nu ai facut cunostinta din prima zi cu ei, ca nu le-ai acordat atentia minima, ca nu ai facut conversatie, ca nu ai facut schimb de impresii, ca nu ai facut nimic.
Intersectari ale liniei groase a privirii albastre cu cea a privirii negre, nedezlipindu-se, neclintindu-se, nerupandu-se, nesubtiindu-se, neNIMIC. Care linie se rupe prima, acea linie moare. Cum sa se rupa linia albastra cand linia neagra e asa frumoasa si asa dulce, acompaniata de acel zambet larg, timid si care omite sa-ti transmita orice, nici numele nu ti l-ar spune daca nu l-ai sti deja. Varsta ti-o transmite gresit, placerea e eronata, iar antipatia e empatie defapt. Totul te induce intr-o mare eroare. Si linia neagra, dar si acele 2 buze rosii groase, care se subtiaza si care nu se feresesc sa-ti arate dintii albi in timpul unui zambet jucaus.
Parul cret si negru iti ramane intiparit pe retina, fiind intr-un contrast perfect cu celelalte linii, negre si rosii.
Probabil noapte vine o data cu adevarul, pentru ca altfel nu-mi pot imagina de ce noapte ne priveam unul pe altul si nu ne spuneam nimic, nu schitam nici un zambet fara sa ne dam de gol. Ochii lui negru au prins contur rosu - care nici acum nu realizez daca a fost din cauza oboselii, sau din cauza sucului cu grade - care ii accentua si mai tare frumusetea si gingasia rara de pe fata lui trasa si alba!
Mana aceia jucausa care ma incalta si descalta de papucii de camera, care se ascundea, de fiecare data, de a mea mana care o cauta pe a lui sa se impreuneze, si sa se contopeasca! Acea mana care si-a facut aparitia abia la lasarea intunericului, cand mi-a cautat mana si s-au impreunat, pana au adormit.
Neglijenta a fost prosteasca, copilaroasa si fara rost. Neglijenta cu care l-am numit "colegu" a fost de-a dreptul puerila si oribila.
Te atasezi de persoane de departe iar apoi te urasti pentru prostia pe care ai facut-o cu scuza "nu credeam ca ma voi atasa asa usor".
Ce feste ne jucam unii altora doar cu ajutorul unor priviri, zambete, cuvinte.
