Omul si chitara

*poezie inspirata de-un copac minunat din propria lui padure*

 Ti-aud chitara de departe
Si tu canti c-o voce aparte..
C-un glas atat de ragusit,
Ca-n al tau brat m-am prabusit.

Pe-al tau umar sunt calator,
De vise-mi esti indrumator,
Ca le cladesti cum n-o fac toti...
Pielea, buzele-mi sunt torti!!

Iubesc sa-mi fii pe veci copac,
Sa-mi canti dorul de-un gandac,
De-un sarut si de-o padure,
De-un cant sa ne cutremure...

Ochii negri-ti sunt vapai,
Lucesc pe-ale inimii batai.
Surasul ti-e comoara,
Putin, usor, el ma omoara!!

Degetele-ti fug pe ea,
Asa-ti arati, tu, iubirea...
Cantandu-i balade-n zori,
Alintand-o fara flori...

Doar ea te poate linisti,
Desi nu-ti poate zambi.
Nu ti-e frica s-o expuii lor,
Caci chitara ti-e inima ochilor! 

Viata pe hartie

Colo-n capăt în pământ,
Stă o floare pe mormânt.
Din a plânsetului cânt
Simţi o Margaretă-n vânt.

Cânt-un clopot mai la vale,
Două ciori zboară agale,
Margaretei ii dau târcoale
Şi... sufletul vor să i-l zboare.

Vin alene pe un drum,
Un părinte şi-un om bun.
La mormânt, o rugă spun,
Dar vreo lacrimă? Nicicum.

< - Unui prieten sau duşman
Doar inima le-o vânam.
În piept mâna le-o băgam
Şi-ntinşi, cu toţii, stăteam. >

Nici un pix nu mai scrie,
Nici vise nu-s pe hârtie,
Toate-s puse in cutie...
Margareta.. nu învie.