Ce s-a întâmplat?

 Încetezi a mai crede în ceva/Dumnezeu sau a te mai încrede în cineva, atunci când tot ce iubeşti pleacă sau pur şi simplu te părăseşte: 'Everything i've loved, become everything i lost.' Începi să crezi că toţi îţi vor răul, şi realizezi că de acum eşti doar tu însuţi. Renunti la tot, incepi sa te desprinzi de ceea ce te-a legat de cei dragi, de tot ce ai iubit.   Ochii incep sa le transmita celor din jur din ce in ce mai putine informatii, zambetul incepe sa se intunece, cauti iubire si afectiune peste tot si ajungi sa lupti pentru ceva pana in momentul in care il obtii.   Ajungi sa crezi ca tot ce faci, se transforma in rau, ai o vaga impresie ca toti te resping doar pentru ca nu mai esti ca ei, doar pentru ca cei dragi nu-ti mai sunt alaturi, pentru ca ai inceput sa fii mai retras, sa incetezi a mai fi TU.   Te gandesti la moarte din ce in ce mai mult. Suferinta se transforma in ura si e permanent cu tine. 

Prea tarziu

Oare toti vom ajunge asa... singuratici, inchisi in noi si rupti de lume?Sper ca nu! Nu vreau sa-mi continui asa, si restul vietii!!Oricum, stiu ca e prea tarziu pentru a uita trecutul si pentru a-l lasa in urma. Am facut greseala de a ma uita inapoi, deci trebuie sa-mi asum 'alegerea'. Ce-am pierdut?! Sau, mai degraba, ce-am avut sa pot pierde?! Cert este faptul ca nu am mai ramas cu nimic! Uitandu-ma in jur, ma cuprinde o spaima de nedescris, si o singuratate infricosatoare! Uneori as vrea sa scriu, dar in fata foii ma opresc. Alteori cateva lacrimi imi cad printre gratiile ochilor mei. Nu ma intreba de ce, pentru ca raspunsurile se pot demoda. :) Stiu ca vorba a fost data omului, sa-si ascunda gandurile, dar pentru mine nu e asa. Mai degraba as folosi vorbele sa-mi impartasesc gandurile cu cineva, decat sa stau in camera mea zi de zi, gandindu-ma la mai rau! Intrebare e: Poate fi mai rau de atat?!

Si raspunsul meu: Da, moartea! Pentru ca nu face altceva, inafara sa ne ucida!

Gandeste-te la moarte, ca la o cutie de sticla izolata! Iti poti vedea si auzi prietenii, dar ei pe tine ba! Ar fi cu adevarat infricosator. Ciudat mod de a descrie moarte. :)Stiu prea bine, ca de mine depinde fericirea mea, dar, trebuia sa ma nasc acum 40-50 de ani, eram mai fericita!

Make tea, not war

De câteva săptămâni nu am mai pus mâna pe stilou şi nici pe vreo foaie albă, pentru că mi-a fost frică ca nu cumva să nu mai pot dezvolta măcar o idee, apăi să mai scriu o foaie întreagă. De ce nu respectăm nici una din aceste cerinţe: Make tea, not war! sau Love yourself. ?

Pentru că foarte puţini le cunosc. Defapt, le ştim doar noi, cei care le şi practicăm. Am ajuns la limita disperării.

Am ajuns să urăsc oamenii: 'Mulţi oameni, puţină omenie!'

De ce?!

Pentru că nimeni nu ştie ce înseamnă pacea cu ceilalţi şi mai ales, nu ştie niciunul se înseamnă pacea cu sine.

Port un război cu mine de la o vârstă fragedă, poate că asta a fost cea mai bună lecţie primită şi învăţată de mine până acum, şi a fost şi cea mai dură palmă pe care am primit-o vreodată.

Am renunţat să mai critic sau să mai fac reproşuri, pentru că mi-am dat seama că foarte mulţi oameni nu sunt în stare să privească criticile ca fiind constructive. În sfârşit nu-mi mai pasă de răutatea altora, nu-mi mai pasă nici cât de prost ar vrea cineva să mă simt în propriam piele. În ultimul timp am primit cele mai de preţ sfaturi din partea celor mai iubitori oameni, din partea părinţilor mei. Am realizat că oricâte predici mi-ar ţine, într-o bună zi le voi pune şi eu în practică şi voi ţine cont de ele. 

Până la urmă, pe tatăl meu, în sfârşit îl văd ca pe un erou al zilelor noastre, fără super-puteri, iar pe mama, această fiinţă specială, ca pe o regină. Defapt, ea este regină şi ca pe o cea mai bună prietenă. Mi-am dat seama că tot ce fac, fac pentru mine, nu pentru alţii şi că părinţii dau cele mai bune sfaturi EVER!!!

Asa am inceput acest 'drum'

   Bună şi tot o dată, bine ai venit pe blogul meu.
   Eu sunt Api, şi am o pasiune pentru bloguri, şi mai ales, iubesc să împărtăşesc tot ce scriu, şi cu ceilalţi.
   Am început să scriu de la vârsta de 12 ani, când abia atunci realizam câte şi mai câte mi-a rezervat viaţa.
   Scriu despre orice, mai puţin despre şcoală. Who the f*ck like school? Până acum, am scris ceva mai mult despre 'singurătate', dacă se poate numi în acest fel sentimentul pe care îl redă nesiguranţa pe sine şi ura pe care ţi-o porţi.
   Hope you like my blog and i'll wait your likes or comments about these. Have a nice day.