Oare toti vom ajunge asa... singuratici, inchisi in noi si rupti de lume?Sper ca nu! Nu vreau sa-mi continui asa, si restul vietii!!Oricum, stiu ca e prea tarziu pentru a uita trecutul si pentru a-l lasa in urma. Am facut greseala de a ma uita inapoi, deci trebuie sa-mi asum 'alegerea'. Ce-am pierdut?! Sau, mai degraba, ce-am avut sa pot pierde?! Cert este faptul ca nu am mai ramas cu nimic! Uitandu-ma in jur, ma cuprinde o spaima de nedescris, si o singuratate infricosatoare! Uneori as vrea sa scriu, dar in fata foii ma opresc. Alteori cateva lacrimi imi cad printre gratiile ochilor mei. Nu ma intreba de ce, pentru ca raspunsurile se pot demoda. :) Stiu ca vorba a fost data omului, sa-si ascunda gandurile, dar pentru mine nu e asa. Mai degraba as folosi vorbele sa-mi impartasesc gandurile cu cineva, decat sa stau in camera mea zi de zi, gandindu-ma la mai rau! Intrebare e: Poate fi mai rau de atat?!
Si raspunsul meu: Da, moartea! Pentru ca nu face altceva, inafara sa ne ucida!
Gandeste-te la moarte, ca la o cutie de sticla izolata! Iti poti vedea si auzi prietenii, dar ei pe tine ba! Ar fi cu adevarat infricosator. Ciudat mod de a descrie moarte. :)Stiu prea bine, ca de mine depinde fericirea mea, dar, trebuia sa ma nasc acum 40-50 de ani, eram mai fericita!
No comments:
Post a Comment