Alearga cu mine

Sa apartii cuiva e important.
Sa-l iubesti nu e irelevant.
Totusi, cum sa-i spui ca il iubesti,
Cand doar de doua zile ii vorbesti?

Spaima, frica, iubire, ura, pace,
Cu toatea stea, el te-ntoarce.
Dar nu de pe o parte pe alta,
Ci de la o stare la alta.

Cand zapada ne-atingea cu mii de fulgi
Incercat-ai tu sa nu mai plangi.
Alearga spre mine, alearga cu mine.
Timpul cu nimeni nu tine.

Fugiram amandoi de lume,
Fara nevoie de pseudonime,
Caci viata oricum ne joaca feste,
Mai avem nevoie si de alte fete?

Albastra ca marea

Albastra ca marea
Oarba-i chemarea.
Negru ca noaptea
Rupe realitatea.

Rece ca muntele
Atrage mii de suflete.
Calda ca marea
Invie ardoarea.

Rosii ca sangele
Cheama sarutarile.
Albastra ca marea
Oarba-i chemarea.

La multi ani, mama

Privirea albastra
A sotiei, ilusta
Iubirea usoara
Ce i-o purta.

Inca-i poarta iubirea,
Dar acum se schimba privirea.
Privire atenta, privire de mama,
Privire albastra, privire cu flama.

Zambet gingas si subtire,
De ce n-aduci acea sclipire?
Zambet bland din inima,
Zambet fara limita.

Mama, fiica si sotie,
Multa dragoste-ti dam tie.

Ca prima zapada

Ochi umezi
         ca zapada.
Piele alba
         ca zapada. 
Inima rece
         ca zapada.

Ochi albastri
         ca cerul senin.
Piele rosie
         ca sangele.
Inima frumoasa
         ca zapada.

Gene lungi
         precum crengile.
Piele fina
         ca prima zapada.
Inima buna
         ca piesa preferata.

Zambet cald
         ca puiul de catel.
Privire blanda
         ca decembrie 2014.
Vorbe dulci
         ca... el. 

La o masa cu necunoscuti

  De multe ori am zis ca cele mai frumoase si interesante discutii se aprind intre oameni care nu se cunosc, seara sau chiar imi miezul noptii.

  Noapte conversatiile merg mai bine, ai gandurile puse in ordine, chiar daca ziua a fost foarte aglomerata si obositoare. Intalnesti un necunosc, si pentru ca iti spune cate ceva despre el, sau despre ziua precedenta, iti inspira incredere, si te descalti de 'probleme' in fata lui, cum face si el cu tine. 

  Daca nu as fi trecut prin asta, probabil as spune ca e o prostie, cum sa vorbesti cu un necunoscut despre ceea ce te framanta? Abia stie cum te numesti, si deja ii spui ce probleme ai si ce te streseaza? Fii serios, asta nu e realitatea in care traim.
  Ba bine ca chiar aceasta este realitatea. Am multe prietenii care s-au legat de la un simplu 'salut/hei/nici tu nu ai somn?", si acum abia astept seara sa vorbesc din nou cu ei, pentru ca, vezi tu, majoritatea, nu sunt din oras. 

  Cred ca cel mai mult urasc faptul ca am priteni din alte orase ale tarii, sau chiar din afara acesteea, cu care ma vad o data sau de doua ori pe an, sau chiar deloc. 

  Nu ma plang nici de oamenii din orasul meu. Sunt niste oameni minunati, cu gusturi diferite sau asemanatoare, de acelasi sex sau nu, de aceasi varsta sau mai mari, de aceeasi inaltime, sau mai mici sau mai mari. Dar nu cred ca aceste detalii nesemnificative conteaza intr-o prietenie. Conteaza sa ai cu cine bea o cafea, un ceai sau de ce nu, o bere. Am inteles ca discutiile aprinse, nu pornesc la o masa cu necunoscuti care beau cafea. 

  Spre fericirea pe care o am in mine in fiecare secunda, pot sa ma laud ca am avut o dezbatere cu 4 oameni pe care abia i-am cunoscut, si inca 2 prieteni, dezbatere legata de relatii si de tot felul de chestii care pleaca de la o relatie. 

   Acum, cata incredere ai tu in persoana pe care o cunosti de 2 minute, sa stii ca nu se va duce la un prieten vechi de-al ei, sa-i povesteasca despre probleme tale? Nu conteaza increderea, pentru ca, nu stii cand veti vorbi a 2-a oara, ca totul a fost doar pentru a va omori timpul, si pentru a consuma energie in acele minute sau ore chiar.
  Prietenia, este una dintre caramizile de baza ale unei vieti fericite si implinite. Daca ai 10 prieteni, esti convins ca macar unul va fi langa tine cand ai nevoie. 

  Am iubit mereu, inca iubesc, si probabil voi mai iubi sa fac oamenii din jurul meu fericiti, sa zambeasca. Iubesc sclipirea fericirii care se ascunde in ochii si in zambetul lor. 

Tehnologia

 Urasc tehnologia de acum 2-3 ani, de cand sora mai mica a fost nevoita sa poarte ochelari de vedere din cauza statului la calculator exagerat si la televizor de parca daca ar atinge ecranul, ar intra in el.
 Urasc tehnologia pentru ca pe multi ii transforma intr-un mic robotel, cu un creier "contrafacut" sau modificat de catre monitoarele mici de pe biroul camerei goale, sau a unui televizor ce starneste numai scandal.
 Urasc tehnologia pentru ca multi din adeptii sai, uita ce sunt sentimentele, uita cum arata o padure, uita cum se poarta o conversatie fara a tasta niste butoane.
 Dar iubesc tehnologia, doar pentru ca ma apropie de cine am nevoie. De oameni de la distante de sute de km. Dar o urasc pentru ca nu ar putea sa mi le aduca si pe ele, o data cu mesajul receptionat.
  Stai in fata acelui micut ecran, pe care vezi tot ceea ce faci, dar nu si cum faci. Vezi mesaje, vezi imagini, auzi melodiile preferate.. dar.. nu e la fel.
  Nu e aici sa-ti dea o imbratisare. Nu e aici sa te bata pe umar, felicitandu-te pentru rezultate. Nu e aici sa-ti arate cu adevarat blandetea din ochi si cu cata pasiune te indeamna catre ceva.
  Te gandesti ca vorbesti cu cineva, vezi cu cine, te atrage fizic, incepi sa vorbesti si mai mult, acum.. mintea lui relativ perfecta te indeamna spre placerea purtarii unei conversatii reale si obisnuite. Acest cineva, este undeva departe, dar tu stii ca e in fata unui alt monitor, probabil ti-l imaginez ca un aparat, ca un robotel micut, fara creier, dar plin de cipuri, care face acelasi lucru ca si tine, tasteaza neincetat, probabil pe o tastatura ca a ta, avand reactii reale, reactii ce se simt!
  Zambesti fara sa fii vazut, razi chiar daca nimeni nu te aude, si "cineva" e frumos chiar daca nu-l vezi, are un chip, un suflet si o minte frumoasa, sentimentele ce te strabat nu mai sunt virtuale, ci pur si simplu iti umbla prin corp, si te umple de veselie si fiori.

Dayspring

 Is a f*cking beginning of a fuckin' day.
 Yeah, maybe i'm too f*cking tired but i slept too much.
 My f*cking boyfriend was talking to me but LOOK HERE i fell asleep.
 It's 6:15 a.m. and i should go to school. I'm too f*cking tired, sleepy, bored again and again and again to the nowhere.
 I will be in your arms when you will be in my f*cking arms and i will kiss you with a f*cking passion, i will look at you with fire in my eyes and in my heart because i will be in love just with yourself, not with your body, not with your eyes, not with your ears. I will be in love with your soul.

O lumina ridicola, dar puternica, imi striveste ochii in cautare monitorului. Lampa rosie din fata lui ma ajuta sa scriu aceste cuvinte insignifiante, dar care curg pe versurile lente ale unei melodii care as vrea sa-mi trezeasca amintiri dar din pacate, ma face doar sa dansez si sa am in minte un singur nume.

Presupun ca e frig, ca ma duc la scoala pe frig.

Ce ridicol.. m-am trezit inaintea soarelui, ce lenes. Lumina alb-cenusie-albastruie umple cerul, dar in zadar...
Ma duc sa ma pregatesc de scoala..

Retina vede numai negru

  Cu cate neglijenta tratam oamenii din jurul nostru, care ne insotesc 2, 3, poate chiar un an de zile, ajungand sa-ti para rau cand te desparti de ei.

  Iti pare rau ca nu ai facut cunostinta din prima zi cu ei, ca nu le-ai acordat atentia minima, ca nu ai facut conversatie, ca nu ai facut schimb de impresii, ca nu ai facut nimic. 

  Intersectari ale liniei groase a privirii albastre cu cea a privirii negre, nedezlipindu-se, neclintindu-se, nerupandu-se, nesubtiindu-se, neNIMIC. Care linie se rupe prima, acea linie moare. Cum sa se rupa linia albastra cand linia neagra e asa frumoasa si asa dulce, acompaniata de acel zambet larg, timid si care omite sa-ti transmita orice, nici numele nu ti l-ar spune daca nu l-ai sti deja. Varsta ti-o transmite gresit, placerea e eronata, iar antipatia e empatie defapt. Totul te induce intr-o mare eroare. Si linia neagra, dar si acele 2 buze rosii groase, care se subtiaza si care nu se feresesc sa-ti arate dintii albi in timpul unui zambet jucaus.

  Parul cret si negru iti ramane intiparit pe retina, fiind intr-un contrast perfect cu celelalte linii, negre si rosii. 

  Probabil noapte vine o data cu adevarul, pentru ca altfel nu-mi pot imagina de ce noapte ne priveam unul pe altul si nu ne spuneam nimic, nu schitam nici un zambet fara sa ne dam de gol. Ochii lui negru au prins contur rosu - care nici acum nu realizez daca a fost din cauza oboselii, sau din cauza sucului cu grade - care ii accentua si mai tare frumusetea si gingasia rara de pe fata lui trasa si alba! 

  Mana aceia jucausa care ma incalta si descalta de papucii de camera, care se ascundea, de fiecare data, de a mea mana care o cauta pe a lui sa se impreuneze, si sa se contopeasca! Acea mana care si-a facut aparitia abia la lasarea intunericului, cand mi-a cautat mana si s-au impreunat, pana au adormit. 

  Neglijenta a fost prosteasca, copilaroasa si fara rost. Neglijenta cu care l-am numit "colegu" a fost de-a dreptul puerila si oribila.

  Te atasezi de persoane de departe iar apoi te urasti pentru prostia pe care ai facut-o cu scuza "nu credeam ca ma voi atasa asa usor". 

  Ce feste ne jucam unii altora doar cu ajutorul unor priviri, zambete, cuvinte. 

Versuri aleatorii din Bacovia

   (Versurile urmatoare sunt alese de persoane diferite-fiecare persoana un vers-apoi combinate)

Albe, starnind instinctul satanic, 

Dar in lugubrul salii pufneau in 

                           ras sarcastic.

Si singur priveam prin ochene,

Si-nvinetit de ganduri, cu fruntea

                                 in pamant,

Luat de-a orasului sfada.

Venus, plina de fiori, 

Cu mana ta cea mica,

Pe umeri pletele-i resfir. 

Si daca se zguduie orasul

Desfrau de bere si de vin,

Tarziu in noapte la gradina,

O fata prin gratii plangand.

Si-n lungi satanice ecouri,

Lunecau baletistele albe.

Pamantul la dansul ne cheama,

Mancat de cancer si ftizie.

Inca-i totul adormit. 

Parfum de pene arse, si ploua...

Pantofi de aur expusi in vitrina,

I-auzi cum mai ploua...

Nu orice fel de fir

                                                                                       


Tu, om frumos ce ai patruns 

                      in a mea viata,

Azi ne-am legat mainile cu

                        un fir de ata.

Nu orice fel de fir,

Ci unul ce va lasa amintiri. 

Nu amintiri usor uitate,

Ci amintiri frumos cantate.

A mea dragoste redata de

                  scrisori,

A ta dragoste cu mii de

                  flori.

Acea dragoste cu multi

                  fiori,

Acompaniata de voci si

                 de viori.

- Tu, copil istet, cu inima

                         frumoasa,

M-ai putea iubi ca o mama

                     dragastoasa?

- Cum te-as mai putea 

                          privi,

Daca nu te-as mai iubi? 

Al tau zambet ma tot 

                       striga,

Sa-l sarut, el ma obliga.

Facultate

                                                                               


Facultate, cusca veche..
                        fara locuri
Ce ranesti suflete..
                            pe-alocuri.
Facultatea
                visele-mi desparte..
Loc cu inimi
                mari furate.
A mea inima
                      e a ta
                             facultate.

Fericire

   Inca nu stiu ce inseamna pentru multi fericirea, dar pentru unii oameni fericirea e descrisa in fel si chip.
Fericirea pentru unii consta in cadouri foarte speciale. Fericire e atunci cand fapta ta transforma lacrimile persoanei respective in zambete. Fericirea este un scop, un ideal. Fericirea e ca atunci cand ai tot ce-ti doresti, cand esti implinit. Pentru unii, fericirea consta doar in partenerii mai mari. Fericirea consta in prieteni, muzica, vin rosu si in somnul dulce al persoanei iubite. "Fericirea e ceva care nu se stinge nici  o data, dar in cautarea ei, merita sa alergi toata viata.". Fericire e acel ceva la care se poate ajunge sau se poate obtine cu greu. Ai nevoie de timp si de munca pentru a fi fericit. Exista persoane care se simt fericite doar daca isi cumpara bunuri materiale, altii daca vad o persoana ca zambeste sau ca o fac chiar ei, iar altii sunt fericiti doar daca persoana iubita e bine si fericita. Fericirea e cand te gandesti si visezi la viitor, relaxat si sperand la ziua de maine, visand la lucruuri ce te fac fericit. Fericire e sa ai pe cineva care te face sa nu-ti mai doresti nimic. Fericirea e implinirea in toate domeniile, si DANUBIUS. Fericirea e TOTUL! Fericirea inseamna sa-i ai pe cei dragi langa tine si sa faci oamenii sa zambeasca. Fericirea e cel mai de pret sentiment, intr-un cuvant: familia. Fericirea ta e si fericirea celorlalti, pentru ca "adevarata fericita consta in lucrui marunte. Ea este fericirea lui. Iubirea si pacea reprezinta fericirea.
   "Orice lucru mic care ma face sa zambesc, faptul ca pot multumi oamenii prin munca care o depun, melodia care o am in cap de dimineata, faptul ca adorm cu gandul la cea mai importanta persoana. Asta e fericirea pentru mine. Fericirea ti-o faci singur, trebuie doar sa apreciezi ce ai langa tine. Sa te bucuri si cand esti trist, imagindandu-ti ca orice parte rea are si una buna. Lucrurile marunte te fac fericit. Dar cea mai importanta fericire este puiul de om care il am langa mine si care imi da energia necesara, ma motiveaza si ma completeaza prin orice!". Fericire e cand ai prieteni buni.
   "Fericire e atunci cand ma simt iubita de persoanele pe care le iubesc... e o multumire sufleteasca. Stiu ca dau si ca primesc inapoi." Fericirea e atunci cand stiu ca ai fost de ajutor cuiva, cand i-a fost mai greu... Cand realizezi ca poti inveseli persoanele triste. Fericirea vine mancand dulciuri. Fericirea poate fi comparata cu zambetul puiul cand isi vede mama. Fericirea este o familie fericita.
  " Momentul in care combini utilul cu placutul este fericirea. Fericirea tine de starea de spirit pe care o ai, de cat de mult zambesti si te implici in activitati si sa socializezi. Caldura si raceala intr-un an nu pot exista una fara alta. Asa cum nici fericirea nu exista fara tristete. Stii cum se spune: dupa ploaie apare si un curcubeu, asta este ce cred eu intr-o dimineata de septembrie, abia trezit si dupa ce citesc mesajul asta".
  Visele reprezinta fericirea. Fericirea "nu poate fi definita". Fericit/a esti cand reusesti sa te bucuri de orice lucru marunt (valurile marii, rasarit, o stea, o floare sau o melodie). Nu ai nevoie de lucruri mari sa fii fericit, doar simple, precum o noapte pe plaja pana la rasarit cu persoana speciala.
  Fericirea e cel mai mare sentiment placut. Ea vine impreuna cu iubirea, prietenia sau familia.
  Toate acestea sunt fericirile unor oameni. Pentru mine, fericirea e atunci cand deschid ochii dimineata si vad soarele intrat in camera, cand imi vad familia umbland de colo-colo prin toata casa. Fericirea e mesajul care te trezeste dimineata, in care te intreaba daca esti bine si mesajul care te face sa zambesti dimineata. Fericirea semnifica un zambet lejer din partea unui strain, e latratul cainelui cand te vede, e un sarut furat, e o imbratisare oferita de cei dragi. Fericire exista si in pupicii oferiti de fratele mai mic. Fericirea mea esti tu, sau erai. Fericirea mea esti tu. Fericirea este momentul in care te vad pentru cateva secunde dupa o zi intreaga. Fericirea exista in ochii tai negri si in zambetul tau. Fericirea mea, esti tu!

Ultima zi de vara iti va aduce aminte

     

Daca scriu din nou, iti vei aminti de mine? De ceea ce eram o data, de ceea ce numeam eu o visatoare, de ceea ce credeam ca doar tu poti face din mine un astfel de om, un om al carui nume nu conta, dar felul cum privea era totul. Putea vorbi despre el ore in sir, tu nestiind ca adevarul se ascunde printre randuri, nu in vorbe. De ceea ce credeam ca zambetele inseamna viata, dar viata inseamna liniste. Linistea unei nopti tarzii vorbind la telefon. Linistea unei paduri nemarginite de zgomotele copacilor batuti de vant si cutreierati de pasari si animale. Linistea unei plaje lipsita de pasi, dar infundata de valuri nervoase zdrobindu-i malul. Linistea unei prapastii care prevesteste moartea, dar a carei pustietati e invadata de zgomotul zborului unei pasari rapitoare si a pietrelor ce nu-si gasesc locul pe stanci. Linistea unui munte calauzit de pasii a miilor de turisti si a milioanelor de conifere si arbusti. Linistea camerei copilului ce doarme adanc, dar ticaitul ceasului ii acopera si sunetul respiratiei. Linistea unei case lipsita de viata. Linistea unei camere lipsite de zambete, dar infundata in tipete si plansete. Linistea unui cimitir. Linistea unui lac. Linistea unei sarituri in apa. Linistea unei statii de autobuz pustii. Linistea unui spital cu batrani pe moarte. Linistea suferintei unor parinti a caror copil moare. Linistea lacrimilor unei familii fara camin. Linistea sufletului fara credinta. Linistea unei frane puse la timp pentru a salva vieti. Linistea unei biciclete pe camp. Linistea unui copac ce cade. Linistea macraba a unui leagan pustiu. Linistea unor lacrimi de bucurie. Linistea unui pahar spart. Linistea incendiara a unei tigarete aprinsa.
        Linistea ultimei zile de vara iti va aduce aminte de mine, stand pe o patura, pe un camp, gandindu-ma la tine si la linistea primului nostru sarut, urmat de zgomotul firelor de par ce se ridica de pe mana.

Elisa, nu dormi?

    "Elisa, nu dormi?"
    Nu, Elisa nu doarme. Elisa asculta, vede, citeste, scrie si viseaza. Nu, Elisa nu doarme. Elisa iubeste, bea si mananca.
    "Elisa, te-am intrebat ceva!"
    Stie. Elisa a auzit. Elisa nu raspunde. Elisa nu vorbeste, nu se misca, nu gesticuleaza. Eliza asculta, vede citeste, scrie si viseaza. Elisa nu doarme. Elisa iubeste, bea si mananca.
    02:30, Elisa priveste.
   "Elisa, la ce te uiti?"
    Elisa se uita la stele si-si aminteste cum vara trecuta, poate nu in iulie, poate prin august, poate prin septembrie, dar la aceeasi ora, era la acelasi geam, la fel de subtire imbracata, cu aceeasi pozitie: mainile pe geam, absorbind aerul 'curat' si cersind Lunii caldura, iar capul rezemat de acelasi geam, indreptat spre stele, privind aievea si numarand luminile apartamentelor de vis-a-vis.
    Elisa aude doar latratul unor caini bagabonti din departare si fosnetul frunzelor leganate de suflul usor al vantului. Din cand in cand se mai aude si motorul unei masini ce ajunge la destinatie, si farurile ineaca intunericul in lumina galbuie turbata a masinii infierbantate si satule de drum.
    Elisa citeste in umbra unui copac, reflectata de un neon 'chior', singuratatea, pustietatea si tristetea ce s-a adancit in el atatia ani. De mic puiet nu a atins un alt copac, maturitatea i-a redat bucuria de a simti atingerea unui alt arbore...
   Elisa scrie ....
   Elisa viseaza la vara cea trecut... la vara ce urmeaza, cu peripetiile ei, cu gresesile, cu rezultatele si cu iubirea ei.
   Elisa nu doarme. Elisa asculta, vede, citeste, scrie si viseaza.

Tată, ăştia ne omoară

                                      Tuturor iesenilor


Din primăvara anului 2012, dragul nostru primar, Nechita, a început distrugerea unui bulevard plin de viaţă, prin tăierea teilor şi înlocuindu-i cu "salcâmi japonezi". Pe lângă faptul că au tăiat simbolul Iaşului din Centru, au mai stricat şi tot pietonalul. Acum de vrei să ieşi cu rolele la o plimbare, trebuie să ocoleşti pietonalul, pentru a nu-ţi rupe o mână sau un picior din cauza "pietrelor cubice" ... .
   Încă îmi amintesc cum mă înviora mirosul de tei când treceam pe acolo, şi cum soarele abia reuşea să-mi atingă faţa, cum florile de tei uscate îmi umpleau părul înainte să atingă solul. Acum... aceste imagini rămân doar amintiri.
   Această schimbare a fost doar un glonţ in gambă... Următoarea schimbare care o are în plan acest minunat ieşean, este un glonţ în umăr, să te chinuie mai tare. Ce are de gând? Tăierea a 20% din teii parcului Copou. Pe ce motiv? Pe motiv că "sunt bolnavi şi bătrâni" (motivul fals. adevăratul? imediat). No hai acum să omorâm toţi bolnavii şi bătrânii din această ţară, că oricum se nasc alţii. INTELIGENŢILOR! De ce să nu tratăm bolnavii şi să le facem restul din puţinul de viaţă rămas, mai uşor bătrânilor?
   Tată, ăştia ne omoară cu logica şi inteligenţa lor...
   Adevăratul motiv pentru care vor să aplice acest masacru, este din vina noastră, a oamenilor, a iubitorilor de shopping, a celor pe care îi doare UNDEVA de natură... De ce? Pentru că în locul acestor arbori se va ridica un centru comercial!
   Îl trădăm pe Eminescu... " Ah! atuncea ţi se pare / Că pe cap îţi cade cerul: / Unde vei găsi cuvîntul / Ce exprimă adevărul? " Ce facem cu istoria unui întreg oraş? O uităm? Dăm istoria pe bani, uităm istoria doar pentru a ne îmbogăţi, în loc să ne îmbogăţim cu ajutorul istoriei. Ţara se duce, se duce.. Noi suntem viitorul, noi trebuie să găsim "cuvîntul ce exprimă adevărul", noi suntem cei ce putem schimba asta.. deci mâine putem PROTESTA în Parcul Copou pentru a fi auziţi!! 

Nespecific sexului frumos

  Cuvânt înainte: Am stat câteva zile (două numărate, dar poate de când am început cu acest blog) şi m-am gândit înainte să scriu ce urmează. Având în vedere că fiecare carte scrisă de sexul frumos este aşa pompoasă, plină de drame şi de frumuseţe interioară, m-a pus pe gânduri: "Oare să scriu despre asta sau nu?" Eh.. mi-am luat 'inima-n dinţi' şi am zis că voi scrie chiar dacă nu e specific sexului alintat şi smiorcăit. 

  Mădălina, o fată oarecare la vârstă adolescenţei -nu cu mult departe de ziua majoratului- îşi bea cafeaua liniştită pe banca din staţia de tramvai, gândindu-se la orice chichineaţă întimp ce scotea, fermecător, fumul tigaretei printre buzele ei cărnoase şi rozalii -parcă aşteptau din secundă în secundă să fie muşcate şi sărutate cu o pasiune sălbatică.   Lângă ea se aşeză un prieten. Un tânăr cu buze la fel de cărnoase -pe care, în timpul sărutului, vrei doar să le muşti în timp ce te împroaşcă cu salivă pe ale tale buze şi a tabărbie-, cu ochi verzi -ce abia se observă din vină genelor negre şi lungi-, cu un păr şaten şi cârlionţat -băgându-ţi mâna în el, nu vrei să o mai scoţi-, un păr moale de care aitrage cu perversitate, cu iubire, dar şi cu cruzime sfâşietoare.   Bând amândoi cafea şi sorbindu-se din priviri, el se ridică... Se lasă uşor pe faţă, de parcă ar vrea să-şi ia avânt pentru un zbor foarte înalt- totodată ridicându-şi şi fundul bombat, care-ţi transmite doar de la prima vedere mesajul mult aşteptat: "Trage-mi-o!", apoi îşi îndreaptă spatele şi trage o privi spre linia tramvaiului. Mădălina dezlipindu-şiochii de la Cătălin, începe să radă. El, nedumerit, o întrebă care este motivul răbufnirii, dar nu primi un răspuns prea concret, doar o ridicare din sprâncene şi un "TU". Încontinuare cu ţigara aprinsă, ea se uită la Cătălin şi ideea că ar putea să i-o tragă acestui mascul cu un fund care te ispiteşte şi cu nişte buze care te 'udă' la propriu, o făcu-sesă chicotească.
  *Ideea este că ... eroticul nu se baza pe actul în sine (care nici nu a existat), ci pe modul în care-şi împleticeau limbile, în care-şi acopereau jumătate de faţă pe parcursulsărutului, în timp ce sângele fierbea în ambele sexe, în modul în care braţele lui îi acopereau coapsele, iar mâinile ei (mai degrabă unghiile) îi acopereau spatele şi gâtul, în timpce tandrele picioare îi ţineau cu cruzime posteriorul. *
  "Doamne, ce imaginaţie am!" îşi spuse Mădă, "Oare el la ce se gândeşte? Cum să i-o tragă celeilalte, afurisitei pe care a pus ochii? Aia sigur stă goală, pe scaun în faţa geamului, cu draperii trase, trăgând seducător din ţigară, eventual bând şi-un pahar de whiskey!"
Totuşi, frumos corp. Câtor fete le-a tras-o? 

"Ce se intampla cand povestea unei veri se repeta?"

                                                                         
 E jumatatea lui aprilie, iar Ingrid deja simte cum vara se apropie. O simte venind pentru ca se implinesc, in iunie, doi ani de cand s-a indragostit de acest baiat cu carlionti negri si rebeli, cu ochii maronii care se inrosesc instantaneu de la "prea multa vodka".
  Imagini incep sa hoinareasca prin fata ochilor: primul sarut in fata focului de tabara pe o micuta plaja cu cativa oameni in fundal, primele glume facute pe seama colegului care stia sa innoate, prima revedere dupa doua saptamani in fata caminului.
  Era abia in aprilie -in cateva zile, in mai, dar ce mai conta? Aprilie scrie in calendar. Vorbind singura, despre aceste date, despre lunile care vin si trec, lacrimile incep si ele sa curga siroaie pe fata lui Ingrid si sa umezeasca usor filele din jurnalui ei.
  Printre lacrimile din ochi, rasari -de nicaieri- o imagine. Era ea. Vorbea la telefon cu acest baiat (numele nu isi are rost, ca atunci nu ar mai fi interesant) carliontat, dupa noua luni in care credea ca toate sentimentele lui au fost sters cu buretele. Dupa acel apel, au urmat altele. In fiecare seara, la 23:00, cei doi vorbeau vrute si nevrute, plictisitoare si interesante. Apoi, dupa o luna a urmat intalnirea. MAREA reINTALNIRE dupa aproape un an.
  Imi aduc si acum aminte cum incepura sa-i sclipeasca ochii si sa tremure din cap pana-n picioare la vederea lui. Au avut trei zile la dispozitie unde au dat dovada de iubirea enorma ce si-o purta unul celuilalt. 6 iunie -ultima seara impreuna- ea era intr-un tricoul alb si o pereche de pantaloni scurti, mulati pe coapse -boxeri albi din jeans, ce ascundeau intr-un mod subtil si fermecator, cele doua fese- si inverziti de la statul pe iarba, el intr-o pereche de pantaloni negri, pana mai jos de genunchi si un tricou alb larg. Urcasera in camera, unde ceilalti adormisera, deschizand usor usa care merita unsa cu putin ulei sau orice alta solutie, pentru a nu mai alerta cand intra cineva pe ascuns in acea camera intunecata. Ingrid primi un hanorac negru, care-i acoperea pantalonii, si lasa o vaga impresie ca nu mai are nimic inafara de acel obiect de imbracaminte. La acea ora, din cinci, doua persoane mai erau treze, cei cu care bausera impreuna si cateva pahare de Alexander combinat cu Cola.
  Hanoracul, ah, acel hanorac. Cine ar fi crezut ca acel hanorac de pe Ingrid avea sa se umple mai apoi de lacrimi de iubire, provocate de gandul ca dimineata aveau sa-si ia ramas bun pentru o perioada de timp?
  Se zice ca fiecare vara isi are propria poveste. Dar ce se intampla cand doi ani la rand, povestea de vara se repeta? Va fi asa tot restul vietii?
  Ingrid citise de pe peretele camerei, doua versuri ce le scrisese intr-o noapte -in jurul orei 02:00- cand vorbea cu el la telefon, "Doua vieti de-as trai/Tot pe tine te-as iubi!" si adormise.  

Rar asa oameni!

Cand am urmarit acest video am ramas "wow, ce dragut din partea lor".
Daca as avea cu cine, as face asta si-n Iasi, sa demonstrez ca nu sunt doar oameni 'selfish' sau doar oameni prea plini de sine. ^-^ Enjoy <3

Oamenii din jurul nostru, priviti cu alti ochi.

Alaturi de oamenii de langa tine in fiecare zi, realizezi cat de schimbat esti. Te  critica pentru ca iti vor binele, te lauda pentru a fi cum esti, in continuare. Te iubesc pentru ceea ce esti nu pentru ceea ce nu esti. Ai langa tine persoane care te pretuiesc, persoane pentru care ai da din putinul tau, pentru a imparti cu ei cu totul, oameni pe care i-ai ajuta chiar daca si tu esti in aceeasi situatie. Langa tine sunt si profesorii care te ajuta prin felul lor de a preda:
- profesorii care-ti zambesc mereu te invata ca mereu ai langa tine oameni care te ajuta si  iti arata ca un zambet poate schimba multe.
- profesorii care din potriva, nu schiteaza nici un zambet, nici cel de "Buna ziua!", acei profesori trateaza totul cu superioritate, ei sunt superiori asupra tuturor, acesti profesori sunt cei care-ti arata ca in viata vei intalni oameni duri, care-ti vor raul, ca oriunde ai fi, mereu vei fi condus de cineva, ca mereu va fi cineva in spatele tau (cu siguranta nu in fata ta) care iti va pune piedici in incercarea de a ajunge pe scara succesului.
   Tuturor acestor oameni ar trebui sa le multumim pentru ceea ce suntem acum si pentru ceea ce vom fi. Poate nu vom avea timp sa le multumim cand vom realiza si noi in adevaratul sens al cuvantului, dar avem timp sa le multumim macar cu un singur zambet sau cu un "Buna ziua"/"Salut" respectuos de fiecare data cand ii vedem.
   "Dai cu adevarat atunci cand dai din tine" - Kahlil Gibran

Sa ai incredere si in tine

   Ma gandesc in anumite momente ale zilei, de ce oamenii ar declansa un RAZBOI pentru PACE?!?! Cum ai putea sa faci rau o data, si apoi inca o data, si inca o data.. ?
   Alfred Nobel, cel care a inventat dinamita, dupa ce a vazut ca din cauza acestei inventii mor oameni, a intemeiat "Premiul Nobel" cu scopul ca veniturile imense ale averii, sub forma de premii, sa fie oferite in fiecare an celor care aduc cele mai multe servicii umanitatii!
Asta da om. Pur si simplu a vazut cat de mult a gresit, si apoi a creat aceasta fundatie pentru umanitate!
   Sau.. De multe ori, sa ajungi la pace, trebuie sa te certi. De ce? Nu poti face pace pe loc? :-?
   Razboiul/certurile/revolutiile toate sunt din cauza celor care nu pot lua problema in serios si sa o rezolve cu cap. Dar nu se gandesc si la faptul ca din aceasta prostie, mor si oameni nevinovati, care vor doar binele.
 Ok, poate nu e cum cred eu. Dar daca nu ar fi rautatea aceea din capul nostru, acele ganduri negative asupra noastra si asupra lumii, ce ar trebui sa fie? Gandurile pozitive, cele care-ti redau doar o stare de bine, cele care te fac sa te iubesti si sa iubesti! Unii acum ar putea sa spuna: Usor de spus, greu de facut! Iar eu spun: Nu, nici de facut nu e greu! Nu as spune asta daca nu as fi in cauza. Acum ceva timp, cred ca pana  prin septembrie, eram so down, eram complet la pamant cu moralul. Vedeam in mine, tot ce-i mai rau, nici nu ma gandeam sa zic ceva bun despre mine. Dar intr-o noapte, am avut un vis ciudat, imi schimbam pielea exact cum si-o schimba si sarpele. Poate nu doar de la un vis, poate si pentru ca am realizat ca nu trebuie sa mai fiu asa prea mult timp. De atunci am devenit foarte OK, eram mai mereu cu zambetul pe buze, eram mai retrasa, nu mai voiam sa fac parte din grupuri zgomotoase. Pur si simplu ma schimbasem. Si pot sa zic ca mi-e mai bine acum, cand nu mai vreau raul nimanui, cand vad in tot ce ma inconjoara cate putina iubire.
   Si mai sunt si acele depresii, care izbucnesc in tine, si nu stii de ce. Nu stii de ce esti asa, vrei sa schimbi asta, dar nu stii cum. Gandurile care-ti umbla in cap, sunt legate de singuratate sau de moarte. Stiu si acele ganduri, inca ma bantuie. :)) Whatever, trebuie eliminate cu ajutorul gandurilor legate de "carpe diem" si de iubirea care ti-e oferita si care o oferi unor anumite persoane.
  Nu-ti interzice nimeni sa porti un fake smile, dar nu e indicat pentru tine. Mai rau iti faci. Pune pe fata aia a ta un zambet coplesitor, un zambet de incredere, sa arate exact cum ai vrea sa fii, PUTERNIC/A!!
   Lumea mereu va fi a ta, va fi cu tine, daca si tu ii vei zambi si o vei iubi. Un zambet dat unei persoane, nu costa, nici sute de zambete dat sutelor de oameni nu costa!! Din potriva, tu nu platesti nimic, dar ai deja 'venit' sau si 'profit'. Te vei simti tu mai bine, vei avea incredere din nou in tine, nu trebuie sa te descurajez doar de la o privire rautacioasa, pentru ca ai avut zeci de zambete inapoiate. Toata viata si fericirea depinde de tine, nu de altcineva. Daca tu vei fi o persoana rea, negativista, tot raul va fi impotriva ta, dar daca vei fi una buna, binele iti va surade mereu.
   Trebuie sa faci pace cu tine, sa poti face si cu ceilalti. Increderea de sine trebuie sa fie prezenta! Trebuie sa te iubesti pe tine, sa-l poti iubi pe celalalt (asta o spun si din propria 'experienta').
 

Prietenii nostri cei de toate zilele..

In cazul acelor prieteni ce in fata te strang in brate, si din spate, te injunghie. :)

O relatie delicioasa

   Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, M., mi-a spus ca doar eu as putea asocia un pahar spart cu un suflet sfasiat, ranit. Un alt prieten, coleg, chiar, F., mi-a spus ca am fost autentica, originala. Daca nimeni nu s-a gandit la o astfel de comparatie, atunci cine s-ar gandi sa compare o felie de paine cu doi indragostiti/o relatie?
   Am pus borcanelul cu fineti pe masa, un cutit si o felie de paine. Am intins finetele cu greu pe felia de paine, cum e si cu 'te iubesc"-ul intr-o relatie: trebuie sa ai rabdare pana sa-l spui sau sa-l auzi cu adevarat, din inima. Finetele in borcanel e in doua culori, pe felia de paine, s-au amestecat. Acum au diferite nuante. Si iubirea si increderea sunt la fel: separate au doar un fior, doar un sentiment, impreuna, formeaza inca cateva zeci de sentimente si stari: frica, gelozie, fericire, emotie etc.
   Felia de paine s-a rupt, pentru ca finetele era abia scos din cutia de gheata alba. Cand sa musc, am realizat ca o bucata o tin in mana, si cealalta atarna. Cele doua bucati de paine sunt cei doi indragostiti. De ce atarna cealalalt indragostit? Pentru ca ii tineau lipiti iubirea abia nascuta si crescuta. Cei doi vor sa rupa legatura, sa se desparta, dar iubirea, toate sentimentele ii tin aproape, ii tin unul langa altul. Pentru ca aceasta iubire nu s-a topit, nu s-a sfarsit.
   E asa buna aceasta relatie.
   Nu as vrea sa se termine!

"Desteapta-te romane"

   Vreau sa pun titlul imnului Romaniei, pentru ca multi au uitat de semnificatia sa sau au uitat chiar de el.
   "Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte,
    In care te-adancira barbarii de tirani!". Sa intram putin in "zilele noastre" unde barbarii de tirani poarta numele de presedinti, ministri, prim-ministri etc. Aceste javre, tarfe care alearga doar dupa bani ne-au dus pe marginea prapastiei. Sunt alea 10 porunci, da, alea care le inveti de prin primara. Bine, nu le respecti pe toate, dar respecta macar 2-3, alea importante, ca daca le respecti vei fi si respectat. Cum ar fi:
  - Sa nu furi ~ inteleg, poate nu au furat din buzunarul cunostintelor sau de la apropiati, dar au furat din BUZUNARUL POPORULUI?? Jalnic sa iei de la altii, sa pui in buzunarul tau.. Un om a spus: Deobicei, nu cei care nu au, fura, ci cei care au.
  - Sa nu ucizi ~ nu cred ca au fost in stare sa faca crime cu manutele lor. Dar au omorat, la figurat, un POPOR. Si la propriu au omorat.. dar nu cu mana lor, ci cu a jandarmilor sau a altora.. Exemplu foarte clar la Pungesti. :)
    De ce sa nu ne trezim? Oare ne-am obisnuit sa traim acelasi cosmar de fiecare data? De ce sa nu deschidem ochii? Oare ne-am obisnuit sa mergem indrumati de cineva mai prost ca noi? De ce sa nu deschidem gura? Oare ne-am obisnuit sa vorbeasca altul pentru noi? O maxima spune cam asa: Decat sa traiesti in genunchi, mai bine ridica-te si mori. Nu te poti ridica dintr-o data, dar incearca azi, maine, peste o luna, peste un an-doi doar sa nu fie prea tarziu.
   Parintii, prietenii si colegii acestora, oamenii trecuti de varsta a treia, oamenii trecuti prin toate rele, toti au pretentii mari din partea generatiei noastre sau a celor care urmeaza. Si ei s-au zbatut in viata pentru noi. Noi, acum, trebuie sa ne zbatem si pentru urmasii nostri si pentru cei pe care ii urmau. Multi oameni, de obicei cei in varsta, cand se enerveaza pe tineri, ii batjocoresc si le reproseaza: "Voi, nenorocitilor, imi veti plati/imi platiti mie pensia, nici nu ma voi mira/ma mir de ce va fi/este atat de mica." M-am saturat si eu.. De ce ne pun in aceeasi oala? Ce le-am facut eu? Nu le-am dat locul meu din autobuz? De aceea trebuie sa ma batjocoreasca? "Ma scuzati ca stau eu jos, nu cred ca muriti daca pentru DOUA statii stati in picioare. Eu merg dintr-un capat in altul, si dumneavoastra? DOUA? Oh mergeti mai mult ca mine, stati jos!!! Stiti, mersul pe jos e sanatos si mai face si piciorul frumos. Nu v-am jignit, nu v-am spus ca ar trebui sa mai slabiti putin, dar totusi, putina miscare nu strica. Mergeti in autobuz unde copii vorbesc tare, unde muzica se aude dintr-un capat in celalalt? " Batraneii acestia mi-au ajuns pana pe sub piele, dar niciodata nu le-am raspuns la aceste mesaje aiurite.
   Rautatea ce o servesti pe tava celor ce sunt rautaciosi sau NU cu tine, nu te ajuta cu nimic. Inteleg ca ai tinut prea mult in tine si ca te-ai saturat, dar nu le arata rautaciosilor cat de slab esti. Si de ce sa fii rautacios, mai ales, cu cei care nu ti-au facut nimic? Sa le arati ca esti mare si tare? Nu te ajuta. Rautatea sau egoismul sunt semnele slabiciunii. Arata-le tuturor ca esti mult mai puternic decat cred ei!
   Guess Who ne canta despre onoare. Ne spune ca nu mai exista in nimeni in aceasta tara. Tudor Chirila e de aceeasi parere. Ne afirma ca nimeni nu mai foloseste cuvantul asta, nici in reclame nu l-a auzit, foarte rar in filme. Asa si este. Cum sa folosim acest cuvant, daca nu are cine sa ne invete?

   As vrea sa inchidem gura tuturor celor ce ne fac in toate felurile generatia, si in viitor sa le aratam ca scriitorii, cantaretii de valoare a Romaniei si actorii romani, au avut roluri foarte importante in formarea noastra. Sa le aratam ca onoare inca exista in noi si ca aceste javre din conducere nu au omorat totul din noi.
   Sa fim mai buni si poate, incetul cu incetul, totul se va schimba. De ce sa fim rasisti, rautaciosi, egoisti si sa etichetam orice om? Pana la urma, tot oameni suntem toti. Proasta educatie ce am primit-o de la societate ne-a facut asa. Noi trebuie sa ne autoREeducam. Sa eliminam toate vibratiile negative, tot ce-i negativ din noi! Ceea ce se aseamana se aduna. Daca vom fi buni, binele va fi mereu langa noi.
   Vom avea nevoie de putina singuratate, nu pentru ca vom suferi, dar e mai bine sa te educi singur, decat sa te educe altii. :) In momentele frumoase, cand vei realiza ce-i frumos in viata, e bine sa fii singur, altfel, ceilalti te vor judeca.
   Hai sa fim altfel. Sa ne iubim aproapele, sa ne iubim pe noi insine. Sa fim un popor bun. Sa fim mandri patrioti, si ca avem si oameni de valoare in tara aceasta! 

In amintirea intregului

   Duminica. Seara. Mult prea lenesa sa ma uit pe geamul balconului sa vad daca inca mai este luna plina. Dashboard-ul tumblr-ului meu niciodata nu este mort. In cautare de postari unice, postari ce poate ar trezi amintiri dureroase in mine. Imi torn suc intr-un pahar. Beau jumatate din el si il las pe masa. Neatentie.. Ah, dureroasa neatentie. Din cauza ei am dat peste pahar. Se sparge. Bucati mari de sticla raman pe masa. Sucul se prelinge pe fata de masa rosie, acoperita de 2 mari bucati de hartie si curge pe covorul albastru. Doua bucati din intregul pahar ajung pe covor, picurate in varful acestora de suc. Le iau in mana, le pun una peste alta.
   Am destramant un suflet, un intreg. Am cele mai mari bucati in mana. Cele doua mari bucati au fost baza intregului. Au curs picaturi de lacrimi pe ele. S-a format o balta de sange in jurul acestor suflete ranite. M-am grabit si le-am aruncat.
   Le-am maturat si amintirile ramase pe covor. Nu au fost multe, dar probabil au fost cele mai frumoase. Pentru mine ar fi putut fi cele mai dureroase, in contact cu pielea.
   Le-am sters picaturile, lacrimile varsate pe masa cu un prosop, iar balta de sange s-a strecurat printre gaurile covorasului.
   Au murit impreuna. Au trait impreuna. Au fost omorati de aceeasi inima rece. De o neatentie ce a pus un intreg in pericol. Au fost ingropati impreuna.
   Mi-am luat alt pahar, mai mic...
   Poate nu va muri la fel de repede...