Priveste!
Observi?!
Suntem prea departe!! Totul ne desparte: lumina, distanta, oamenii, viata, chiar si destinul!
Mai priveste odata! Priveste dincolo de fereastra camerei si vei
vedea... ma vei vedea!! Sunt
eu, Departarea, sunt Lumina, Intunericul, Totul, si totusi, Nimic... .
Vara, ai privit vreodata atent la strada, la caldura ce se
ridica, la razele fierbinti trimise de Soare pe Pamant?
Ai observat vreodata picaturile de ploaie ce cad incet, sarutand
pamantul, si cum acesta le raspunde la sarutari, sorbindu-le picaturile
marunte?
Ai vrut vreodata sa razi pe strada, amintindu-ti de o intamplare
amuzanta, dar de frica celorlalti, ti-ai prefacut zambetul intr-o strambatura?
Ai vrut vreodata sa intrebi ceva ce nu stii, dar ti-a fost prea
frica de privirile celor din jur?
Ai vrut vreodata sa plangi, dar speriat, ti-ai inghitit lacrimile?
Iti trimit zambetul meu,
pt. ca ma inec in sughituri; iti trimit raspunsurile mele, pentru ca duc lipsa de
intrebari; iti trimit lacrimile mele,
pentru ca s-au inecat si soriceii. Ti-am trimis si sufletul meu, pentru
ca eu, nu am nevoie de el, ti-l trimit tie, pentru a-i da viata prin tine... prin
tot ce-ti apartine!!
Gandeste-te la mine, la Nimic,
la Nimeni: fii strada mea, lasa-ma sa-ti fiu raza fierbinte; fii pamantul meu, lasa-ma sa
fiu ploaia ta!!
No comments:
Post a Comment