Still love you

                                                                         

19. Who cares? is another age from your life. But i still love you.
   Oh doamne... Sper ca si tu stii si ai observat cat de repede trece timpul.
   Si acum ma amuz cand imi amintesc de Danubisul de anul trecut cand radeam de Cozma spunandu-i ca nu mai ajungem cu picioarele pe nisipul surprinzator din Dunare si el inota pana la noi, sa ne traga de acea salteluta 'gonflabila' galbena, si care am mai si spart-o. :)) Oh doamne.. Parca a fost acum o luna. Ce repede a trecut.
   Parca ieri a fost 4 iunie, cand, prin intermediul Andreei, am inceput sa vorbim din nou. Cand de recunoscatoare ii sunt.
  - Multumesc Andreea :))
   Esti sigur ca nu aseara am fost in Braila? Pentru ca 'stii... umiditatea' ? Doamne.. cand a zburat timpul asta?
  Ioi.. si Alba Iulia, cum sa uit de Alexanderul ala si de Beraru? :)) Cum sa uit de Viitor? - " VOI SUNTETI VIITORUL!!"  Acum, ca tot am citat din tine, sa citam si din Huza: Hai nu PUNI BOTU! :*
   Falticeni, acele imbratisari la acel concert de folk...
   Iasi.. GOD... abia ma tineau ggenunchii cand te-am auzit ca esti jos, la scara!!
   No, sunt multe momente pe care le-am petrecut together.. dar acum imi ramane sa-ti spun doar un calduros LA MULTI ANI si ca imi pare foarte rau ca nu sunt langa tine. :(
    I still love you, piticot! (click)

Bucati din tine

E seara. Tipete in casa. Tu faci aia si aia si aia si aia, pentru ca sora-ta abia a venit de la facultate si e obosita si flamanda si nu poate acum. Nervi. Defapt nu. Lacrimi. Lacrimi nu de suparare. Lacrimi din cauza nervilor. Iti vin prin cap imagini cu oameni lesinand si ametind din cauza lor, a nervilor. Dar tie iti vine sa iei gandurile in ppalma, sa le strangi in pumn, si le arunci in perete, sa se sparga. Sa vezi bucati de ganduri cum cad aievea pe parchetul lustruit din acea camera posomorata, care a uitat sa-ti zambeasca cand ii deschizi usa. Acea camera care mereu da de inteles ca nu te mai suporta, ca ai stat prea mult in ea. Ca toate gandurile, sentimentele si toti nervii i-ai varsat pe ea. Pe trupul ei, mai precis pe peretii acestei camere rosii! Cum sa fie asa rosie camer? Pe zi ce trece se inroseste mai tare. Se enerveaza pe tine. Nu-ti mai suporta smiorcaielile. Caldura ce te impinge inapoi cand ii deschizi usa, demonstreaza ca aceasta usa, sta mereu inchisa. Ca, TU, te inchizi mereu acolo. Te rupi de familie, si stai in locul ala, care nu-i mai mare de 3 pe 3.. Te inghesui.
De ce nu mi se sparg gandurile?! Le am in palma, dar de ce nu le pot strange?! Le arunc. Fug de ele ca un pusti ce alearga spre mare. Se sparg.. Mi s-au spart gandurile.
Ce durere. Mi se sparg in fata mea. Bucati mari din ramasitele lor imi intra in inima si in ochi. In loc de sange curg lacrimi. Lacrimi seci. Formeaza pe obrazul meu margelute, si nu mi se mai preling pe gat. De la barbie se spanzura. Deja cad in gol. Lacrimile se spanzura, Amintirile suferinde se sparg,
Iubirea geme in mine, Singuratatea mi-e stapana, iar eu.. Eu sunt sclava proprie-mi minti si inimi.

Iubirea are multe definitii

   Sa-ti gasesti persoana perfecta, sa-i atribui toate calitatile si toate insusirile perfectului si ale frumosului, este ceva minunat. Ceva ce nu poti intalni in fiecare zi. Iar atunci cand il intalnesti... ajungi direct in al noilea cer, uiti cum ajungi acolo, uiti de toate relele. Ti se lumineaza calea. Lumea devine a ta si a lui. Voi doi deveniti un intreg. Va iubiti, va ocrotiti unul pe altul si vreti sa petreceti tot timpul din lume, impreuna!
   Ce frumos, nu? "-DA, normal ca e frumos, proasto!! Dar pentru tine cand va mai fi frumos?! Cand ti se va mai intampla si tie asta?!" Vocea asta din cap nu-mi da pace, mereu si mereu ma contrazice. Mereu imi spune ca nu voi mai gasi aceasta fericire, ca e departe, ca nu se stie cand ne vom mai vedea. Dar eu mereu imi spun ca va veni, candva in viitorul cel mai apropiat, la mine, si-mi va spune ca ma iubeste la fel de mult cum ma iubea si vara trecuta. Si ma va tachina, si ma va strange-n brate si ma va saruta pe frunte si pe gat si-mi va spune cat de dor i-a fost de mine, printre suspine si sughituri. Printre lacrimile usor sarate care i se vor scurge pe obrajii lui acorperiti de o barba neagra si mangaietoare.
   Sa-l revad din nou si sa simt scantei in inima si atunci cand ma uit la el, sa mi se taie genunchii, sa simt ca ma prabusesc in fata lui de fericire. De fericirea ca in sfarsit ne-am reintalnit!! Sa-i simt din nou buzele sale mari, rosii si fierbinti pe mana, sa simt cum imi fierbe si mana odata cu buzele lui, sa-i simt sangele din buze, cum trece in venele mele. Sa-mi gadile venele, sa mi le accentueze. Sa-mi creaca pulsul, sa-mi bata inima din ce in ce mai tare, sa-i simt parul negru, matasos si cret cum imi gadila palmele si cum se joaca cu degetele mele. Sa-i simt privirea care-mi patrunde direct in inima, sa vad iubirea care mi-o poarta, prin ochii lui negri si mari!
  Oh doamne, cata perfectiune vezi in persoana ce-o iubesti. Dar cum sa nu fie perfect cand puneti lumea la cale impreuna cu "viitoarea voastra familie" ? Cum sa nu fie totul in jur perfect, cand lacrimile va curg amandurora pe obraz, vi se preling pe gat, si se topesc pe haine?! Lacrimile astea nu curg anapoda. Ele curg cu motiv. Ele curg pentru ca se pune problema ca: daca nu ne vom mai vedea, daca undeva, candva drumurile noastre se vor desparti?!
  Defapt.. Ele curg degeaba... Noi doi stim ca vom fi mereu impreuna.

  Oare cand ne vom mai vedea? Va mai fi mult pana cand toate astea vor reveni la normal? Cand o sa-ti mai simt din nou palmele lipite de fata mea? Cand o sa te vad din nou, dragul meu Strumf?!
   Doua vieti de-as trai, tot pe tine te-as iubi! Iubirea are multe definitii, dar eu o descriu intr-un mod simplu: Iubirea este atunci cand te vad zambind, cand cazi pe ganduri, cand stii ca e ultima seara, si nu profiti de ea, in schimb te demoralizezi. Iubirea pentru mine esti tu. 

Calul Alb

  Sa treci mereu prin aceleasi locuri ca un robotel, sa nu dai importanta nici macar ierbii care se usuca in fata ta, zapezii care acopera pamantul ca un voal alb, este ca si cum ai fi gol pe din-nautru. Sa nu vezi si sa nu crezi in raul din ochii oamenilor. Nici sentimentele ce li se scurg pe piele si pe haine. Sa le vezi doar fata. Doar hainele. Sa nu le vezi povestile ascunse sub niste zambete, ascunse de cateva cicatrici sau de niste ochi albastri ca o mare in miezul unei zile secetoase! Sa vezi nasul carn si ascutit al unui batran, dar sa nu-i vezi taietura de pe obrazul rosu si zbarcit de vant. Sa iubesti fizicul si nu caracterul, e ca si cum ai iubi un om, surd, mut si orb, de-odata. :)
  Sa alegi o curva pe care nu o duce capul, in locul unei tinere inteligente care pentru ea, nu totul se rezuma la sex si la bani, te poti cosidera deja un prost, o JAVRA, care cauta in femeie doar satisfactie trupeasca, nu si sufleteasca, te poti da deja pierdut in lumea prostilor.
  Te uiti in jur, si pe campul alb, observi un cal. Il observi destul de repede, cu toate ca culoare sa e alba, dar e imbacsit in noroi. Coada sa, nu mai e de un alb rasfirat, acum e de un amestec intre alb si maro. Spatele, burta, coama, pulpele, toate au culoare acestui amestec ingrozitor. Dar la prima vedere, il vezi alb. Un cal maestuos, picioare lungi care alearga necontrolate pe campul alb, de parca ar fi ringul sau de dans si ar invita toti fulgii de nea sa-i fie parteneri. Un cal fericit. Zburdalnic chiar. Ma uit mai atent. Ochii ii sunt rosii. Deja s-a obisnuit cu fulgii de zapada si cu vantul care-i intra in ochi. Si inca acea culoare maronie e pe el. Mi-l imaginez ca un inorog! Un corn in frunte, o coada si o coama deasa si alba, si cu copitele acoperite de par!! Doamne, cat de frumos poate fi un cal alb!!

Fetita cu cerc

   Intr-un oras cu o populatie mare dar rea, cu frica sa-si arate sentimentele ce-i poarta prin viata asta nestingherita, s-a nascut o fatita cu chip angelic, de care te indragosteai la prima vederii a chipului sau impecabil si dumnezeesc. Provenea dintr-o familie nu prea instarita, dar se multumea cu putinul pe care-l avea. Mereu spunea ca ce-i mult strica, dar iubirea si fericirea niciodata. Invatase de mica ca lumea e rea si incostienta, asa ca-si propusese sa-si faca simtita prezenta pe oriunde trecea, doar cu ajutorul iubirii, fericirii si a cuvintelor frumoase pe care le spunea.
   La varsta de 10 ani, a gasit intr-un loc uitat de lume, acoperit cu zeci de paturi de praf, un cerc. A inceput sa scrie pe el, toate calitatile, defectele si sentimentele pe care le stia, si cand mai descoperea cate unul, il scria in secunda a doua-a. I-a pus numele Omul. Asa vedea ea oamenii. Cercul este simbolul infinitatii. Stia ca oamenii sunt muritori, dar spunea altceva: " Omul este infinit, cu toate ca este muritot, dar cand moare unul, se naste altul. " In oameni vedea un infinit de calitati si sentimente, cunoscute si necunoscute.
   La 15 ani, cunoscuse un baiat care-i marcase prezentul, poate si viitorul. Vazuse in el ce nu mai vazuse in nimeni, niciodata. A vazut singuratatea, dar totodata si libertatea. Ura, dar si iubirea. Vazuse pentru prima data lacrimile curgand siroaie pe un obraz asa neted si lucios. Simtise pentru prima data fiorii primului sarut furat si a fluturasilor cromatici din stomac. In ochii lui vazuse frica dar in atitudinea sa siguranta.
   Intr-o zi, el indrazni sa o intrebe ce-i cu prostia aia din mana ei, pe care o poarta mereu. Ea rase.
- Aceasta prostie este Omul!!
- Cum sa fie omul? Cum poate fi omul comparat cu o amarata bucata de fier?!?
- Nu e doar o bucata de fier. E un cerc pe care-l am de 5 ani. Numele acestei prostii este Omul.
  Baiatul, enervat pentru ca aceasta copilita, imatura, compara omul cu o bucata de fier. Crezand ca insinueaza ca omul este de fier, ii atinge fata, impecabila sa fata, cu palma sa puternica. Atunci, fetita cu cerc, simtise pentru prima data durerea. Scrise in acel moment cu rosu, pe cerc: "Durere". Baiatul, realizand fapta ce tocmai o savarsise, isi ceru scuze, dar se uita nedumerit la gestul fetei. Fata zambea in continuare si-i raspunse:
- Cu ajutorul tau am simtit, pentru prima data, durerea si am vazut cum e sa fii neajutorat din cauza fricii. Am vazut cum se manifesta fluturii in stomacul tau atunci cand esti indragostit. Am simtit mii de fiori cand doar ma atingeai, sau imi furai sarutarile.  Dar am aflat si ce inseamna suferinta si frica de a nu pierde tot ce iubesti. Am vazut cum se simte siguranta atunci cand esti in bratele minunatului iubit. Am vazut cu tine ce multi numesc detalii prea mici pentru a le da importanta. Acum iti spun si de ce numele acestei prostii este Omul: Omul este infinit. Nu se sfarseste. Mereu aduna calitati, informatii, defecte si sentimente noi. Adauga in vocabularul inimii si a sufletului in fiecare zi cate una din fiecare enumarate + reusitele. Cum am facut si eu cand am scris cu rosu "durere" pe cerc. Omul nu este o prostie. Omul este cea mai minunata 'minune' din lume. Tine ascunse si acoperite mii de secrete, calitati, chiar si sentimente in trupul si capusorul pe care il are. Se vinde singur in fiecare zi, si nu constientizeaza. Este un robotel al lumii. Se activeaza dimineata, si moare prea devreme.  Il iubesc pentru prostia ce o arata cand sufera si cand este indragostit. Omul nu este din fier, Omul este alcatuit din sentimente, dar suntem prea ocupati sa observam asta!!

Mi-as dori prima zapada...

   " All I wnat for Christmas is you! " NU! Stii ce vreau eu?! Vreau doar sa raman singur! Nu 10 minute. Nici o ora. O zi intreaga. De cand ma trezesc pana cand voi adormi! Doar eu. Cateva tigari si melodiile noastre. Vreau sa-mi amintesc de clipele frumoase. De momentele in care te strangeam in brate si simteam cum totu-n mine explodeaza. De sarutarile dulci si zgomotoase. De mangaierile cutremuratoare. De rasetele asurzitoare. Sa-mi aduc aminte de momentele in care eram nedespartiti. De privirile noastre care in secunda intersectionarii lor, se producea un surplus de energie in lumea noastra. Eram doar noi doi si restul lumii... Acum... suntem eu, tu si restul lumii... Sa-mi amintesc de certuri. De conversatiile nesfarsite. De alintaturi si de tachinari. De bataile cu zapada. Sa-mi imaginez inca o iarna cu tine, inca o vara, si inca zeci de ani. Vreau doar sa-mi amintesc de toate acestea! In special de tine.
   Daca nu se termina totul, nu ma mai schimbam. Poate acum eram inca undeva in trecut. :))
   De 8 luni de zile, il caut cu disperare pe EL. Pe acel El care sa stiu ca m-a asteptat cu inima-n dinti tot acest timp. Pe cel caruia ii stiu doar numele si unele placeri, desi ne intelegem fara prea multe intrebari si raspunsuri. Pe cel care imi impartaseste tot ceea ce scrie si tot ceea ce crede. Dar.. Mi-e frica.
   Mi-e frica ca eu l-am gasit pe El, dar el nu a gasit-o pe Ea. Poate ca eu nu sunt ca el. Poate ca el crede ca banii aduc fericirea, si nu stie ca FERICIREA aduce bani. Poate ca lui, Durerea nu i-a dat nici o bucata din ea, si poate ca El acum nu sufera din cauza Raului imprastiat  de JAVRELE din tara...
   Dar imi doresc sa-l schimb. Chiar daca voi putea sa-l schimb doar pe parcursul noptii, si stiu ca dimineata va reveni. De data asta tu esti pentru mine Fructul interzis. Iar eu, femeie, Eva, voi fi pacatoasa ce va musca din el. Nu voi da vina pe nimeni. Nici pe Ispita. Eu sunt Ispita. Iubirea, Fericirea, Emotia si Libertatea te alcatuiesc pe tine.
  Mi-as dori prima zapada alaturi de Fericire si de Emotie. Cui nu-i place emotia unu-i fulg de nea pe fata sa sau a persoanei iubite? De Craciun vreau sa musc insetata din Iubire, sa-i simt pe papilele gustative toate aromele si sa mi se prelinga pe buze si pe gat zeama ce va ramane in urma atingerii buzelor mele cu ea. Dupa toate acestea, vreau sa raman doar cu Libertatea si sa ma bucur de ea in fiecare zi si noapte. Vreau ca Libertatea sa-mi rupa tricoul si sa-l arunce, si sa-mi spuna - Dezbraca-te de toate tampeniile din lumea asta, si imbracate cu mine!!
  Mi-as dori prima zapada cu tine, sa uit de ce voiam sa-mi amintesc. Sa stiu ca dupa 8 luni de cautare, te-am gasit!!

Iubirea ce i-o port

   Inainte de toate: vreau sa specific ca numele personajelor este fictiv si ca textul ce-l voi reda mai jos, nu este scris de mine (eu doar am facut cateva adaugiri), ci este scris de un baiat, care, in ciuda faptului ca are putin peste 16 ani, daca ar merge la colindat, ar fi trimis acasa cu intrebarea: Tu ce vrei? Bani pentru benzina?
   Explicatiile din-naintea scrisorii: Cristi tine la Andra cam de vreo 6 saptamani, dar si-a ascuns sentimentele din diverse motive. Acum, ca in sfarsit si-a facut curaj, mi-a impartasit si mie micile caracteristici ale Andrei, din cauza carora are o slabiciune pentru ea.
   " Draga mea Api, vrei sa afli ce-mi place la Andra? Sa incepem: este foarte frumoasa, imi plac pistruii ei la nebunie. Ochii ei visatori si dulci care ii tremura, pana si parul care ii miroase atat de bine. Mirosul de tutun care il are dupa ce fumeaza o tigara in mai putin de 3 minute. Mainile care sunt ingrijite cu unghiile ei uneori fara oja, uneori cu oja, iar alteori cu oja stearsa pe jumatate. Obrajorii ei mici, moi si catifelati, buzele uneori de o culoare rosu aprins, alteori vopsite cu un ruj rosu gotic, care doar cand le vad vreau sa le sarut, dar imi sunt ca Fructul interzis. Inaltimea ei medie si adorabila, chiar si pe tocuri de ar fi, tot ar avea o inaltimea perfecta, si m-ar ajunge. Iubesc momentele cand ne imbratisam, este fix pana la barbia mea. Iubesc cand o sarut pe frunte -si ea iubeste asta-, iar atunci cand spun ceva dragut despre ea, se uita fix in ochii mei si mi se pare asa dragut cand privirile noastre se intersecteaza, si vad cum si ei ii face placere. Iubesc stilul ei nebunatic si ca stie sa se distreze. Imi place sa stau in bratele ei, unde este asa moale si caldut -mi-as dori sa adorm acolo. Mainile ei sunt foarte catifelate, iar cand le pune pe fata mea, parca nici nu ar exista. Pe langa toate acestea, parul ii sta minunat oricand, dar e asa adorabila cand il are prins intr-o codita, la spate.
Cam atat am avut de spus despre ea, dar daca imi amintesc ceva, promit ca iti voi mai spune!"

Primii fulgi de nea

   O zi minunata de decembrie, cand bomboanele vor incepe sa se imparta prin scoli, vinul si sampania vor curge in pahare spre seara, intr-o sarbatoare ca si aceasta, Sf. Nicolae.
   Adultii (cand spun adulti, ma refer la parinti) au asteptat acest sfarsit de saptamana, aceasta zi, pentru a chefui impreuna cu prietenii, iar copii -ah, minunatii de noi- am asteptat aceasta dimineata pentru a ne trezi cu noaptea in cap, a ne duce, spre ghetutele frumos curatate si cremuite ( nu-l puteam astepta pe Mos Nicolae cu ghetutele murdare) abia dezmortiti din somnul cel adanc, dupa cadourile ce erau lasate de Mos pentru noi, acesti copii cuminti care, impropriu zis, am fost cuminte tot anul pentru aceste daruri semnificative.

   M-am trezit cu ajutorul alarmei mele nesuferite din fiecare dimineata, urmata de un mesaj de la I.: "Neata! A venit mosul?" - Nu stiu, abia m-am trezit, dar da, sigur a venit. La tine? Venise, cu dulciuri, ma asteptam sa vina si la mine cu aceleasi daruri, si cu acele fructe nemaipomenite care ma conduc spre spiritul minunat al Craciunului!
  Ziua incepuse perfect, pana cand am iesit din casa si am vrut sa-mi pun castile in urechi.... Nu gaseam o casca.... Iubita mea Michelle (puiutul meu de pisica, negru), in timpul noptii, mi-a rontait o casca... MINUNAT. Cate vorbe "bune" au iesit din gura mea la adresa ei, Doamneee..
   Ajung la scoala, gata sa intru in clasa cu piciorul drept, tipand, sa auda toti, versul pe care il fredonam : Tell me that you need me; dar nici bine nu deschid usa, ca deja sunt "intampinata" cu un calduros stil de muzica pe care-l iubesc: manelele!! Fie. Ma integrez si incepem toti panarama.
   Trecem peste cele 6 ore de scoala, pentru ca stiu ca, nu doar mie mi se par plictisitoare! Dupa ore, era vorba sa ma intalnesc cu o buna prietena, cu care nu ma vazusem de ceva timp, asa ca o iau pe M., care ma asteptase afara, cu mine. Eram 3 fetisoare care radeam de pocneam la glumele rostite de una dintre noi. Printre aceste glume, se strecurau si gandurile care ne framantau, si ne 'linisteam' una pe cealalta.
   Trec foarte repede cele 60 de minute petrecute impreuna iar B. se indreapta spre casa, pe jos, iar eu cu M., spre statia de autobuz din Piata Unirii. In aceasta statie, ma intalnesc cu o buna prietena din copilarie, pe care nu o mai vazusem de 8-9 ani. Ziua era din ce in ce mai buna.
  Urcam in autobuz, mergem 2-3 statii, ajungem in statia de la Moldova Mall, iar M. imi spune: Api, ninge, uita-te. Ma uit pe geamul jegos al unui autobuz R.A.T.P., si intr-un colt al acestuia, pot vedea clar afara, si vad primii fulgi de nea. In stanga autobuzului, pe geamul care priveam afara, erau 2 masini, fiecare a cate 3 persoane. Cele 6 persoane, zambeau privind minunati fulgii de omat ce cadeau pe geamul masinii. Ma uit in autobuz, cele 10 persoane care mai erau in autobuz, toate priveau pe geam, minunati de acesti fulgi. Atunci, ii spun lui M.: Stiu ce voi scrie diseara pe blog!! Si ea, zambind imi spune: Si acum, tot cu mine esti!. Simtindu-ma minunat cand sunt cu ea, ii iau mana bagata intr-o manusa si-i spun: Stii cum se spune: cele mai importante momente din viata unui om, se petrect alaturi de cel mai bun prieten! 

Hai să ne schimbăm

  Poveste: '' M-a sunat o prietenă să cobor până jos, la scară să fumăm o ţigare. Am coborât - oricum trebuia să duc şi gunoiul, o dată cu el şi toate gunoaiele din mintea mea - şi mă întreabă dacă o brichetă - nu aveam. Am dus  gunoiul şi era un OM la tomberoane şi l-am întrebat cu politeţe: ' Mă scuzaţi, aveţi un foc? ' mi-a răspuns cu un glas posomorât şi scârbit de viaţă: 'Nu, nu sunt fumător. Asta e singura mea calitate, că sunt nefumător.' Mi-am lăsat capul în pământ, mi-am cerut scuze şi am plecat. ''

  Nu ştiu dacă, vouă, v-a mai trecut vreodată prin minte un gând de genul : Nu o să mai judec oamenii, poate nici ei nu mă mai vor judeca', dar mie îmi treceau în fiecare zi mii şi mii de gânduri de acest gen, până în ziua în care am pus punct acestor gânduri şi m-am hotărât să nu mai judec pe nimeni, iar după această palmă chiar nu mai vreau să judec pe nimeni nici după aparenţe nici după nimic. Dacă atâta minte au, ce să le fac? Dacă sunt proşti şi nu ştiu ce să facă cu viaţa lor înafară să bârfească şi să judece pe alţii... Până la urma urmei, societatea are nevoie şi de paraziţi... dar totuşi, hai să nu fim şi  noi ca ei, să fim buni, să ne înţelegem cu toţi şi să fim noi exemplul pozitiv pentru generaţia noastră, şi poate şi pentru cea care ne va urma.
   Am citit un sfat de-al Andreei Papp care m-a ajutat mult. Să facem un mic exerciţiu: Pentru o săptămână nu avem voie să judecăm pe nimeni sau să criticăm. Va fi greu ştiu, ai deja o obişnuinţă să faci această PROSTIE, dar totuşi încearcă. După această săptămână, te rog, să-mi spui cum te simţi, sau pur şi simplu să-ţi notezi undeva la începutul exerciţiului cum te simţi, şi pe aceeaşi foaie, la sfârşitul lui. Te va ajuta.
   Dacă ai un rezultat care să-ţi placă, adică dacă de atunci în colo vei fi mai liniştită, te vei interesa doar de ceea ce te priveşte, repetă acest 'exerciţiu' mereu, mai pe scurt: nu mai judeca oamenii. 
   Cum scrie şi pe profilul meu, deobicei, cei care rănesc cel mai mult, suferă sau au suferit şi ei la rândul lor. Dacă, vreodată, cineva îţi dă o palmă, întoarce-i şi cealaltă parte, şi vezi dacă-ţi mai dă. Nu-l răsplăti, nu-l judeca. Cine ştie ce luptă este în capul lui, între gândurile sau sentimentele lui, sau cine ştie, poate această luptă este chiar o realitate, în casa lui, cu părinţii.
   Deci, hai să ne schimbăm în bine pentru viitorul nostru. 

Ce s-a întâmplat?

 Încetezi a mai crede în ceva/Dumnezeu sau a te mai încrede în cineva, atunci când tot ce iubeşti pleacă sau pur şi simplu te părăseşte: 'Everything i've loved, become everything i lost.' Începi să crezi că toţi îţi vor răul, şi realizezi că de acum eşti doar tu însuţi. Renunti la tot, incepi sa te desprinzi de ceea ce te-a legat de cei dragi, de tot ce ai iubit.   Ochii incep sa le transmita celor din jur din ce in ce mai putine informatii, zambetul incepe sa se intunece, cauti iubire si afectiune peste tot si ajungi sa lupti pentru ceva pana in momentul in care il obtii.   Ajungi sa crezi ca tot ce faci, se transforma in rau, ai o vaga impresie ca toti te resping doar pentru ca nu mai esti ca ei, doar pentru ca cei dragi nu-ti mai sunt alaturi, pentru ca ai inceput sa fii mai retras, sa incetezi a mai fi TU.   Te gandesti la moarte din ce in ce mai mult. Suferinta se transforma in ura si e permanent cu tine. 

Prea tarziu

Oare toti vom ajunge asa... singuratici, inchisi in noi si rupti de lume?Sper ca nu! Nu vreau sa-mi continui asa, si restul vietii!!Oricum, stiu ca e prea tarziu pentru a uita trecutul si pentru a-l lasa in urma. Am facut greseala de a ma uita inapoi, deci trebuie sa-mi asum 'alegerea'. Ce-am pierdut?! Sau, mai degraba, ce-am avut sa pot pierde?! Cert este faptul ca nu am mai ramas cu nimic! Uitandu-ma in jur, ma cuprinde o spaima de nedescris, si o singuratate infricosatoare! Uneori as vrea sa scriu, dar in fata foii ma opresc. Alteori cateva lacrimi imi cad printre gratiile ochilor mei. Nu ma intreba de ce, pentru ca raspunsurile se pot demoda. :) Stiu ca vorba a fost data omului, sa-si ascunda gandurile, dar pentru mine nu e asa. Mai degraba as folosi vorbele sa-mi impartasesc gandurile cu cineva, decat sa stau in camera mea zi de zi, gandindu-ma la mai rau! Intrebare e: Poate fi mai rau de atat?!

Si raspunsul meu: Da, moartea! Pentru ca nu face altceva, inafara sa ne ucida!

Gandeste-te la moarte, ca la o cutie de sticla izolata! Iti poti vedea si auzi prietenii, dar ei pe tine ba! Ar fi cu adevarat infricosator. Ciudat mod de a descrie moarte. :)Stiu prea bine, ca de mine depinde fericirea mea, dar, trebuia sa ma nasc acum 40-50 de ani, eram mai fericita!

Make tea, not war

De câteva săptămâni nu am mai pus mâna pe stilou şi nici pe vreo foaie albă, pentru că mi-a fost frică ca nu cumva să nu mai pot dezvolta măcar o idee, apăi să mai scriu o foaie întreagă. De ce nu respectăm nici una din aceste cerinţe: Make tea, not war! sau Love yourself. ?

Pentru că foarte puţini le cunosc. Defapt, le ştim doar noi, cei care le şi practicăm. Am ajuns la limita disperării.

Am ajuns să urăsc oamenii: 'Mulţi oameni, puţină omenie!'

De ce?!

Pentru că nimeni nu ştie ce înseamnă pacea cu ceilalţi şi mai ales, nu ştie niciunul se înseamnă pacea cu sine.

Port un război cu mine de la o vârstă fragedă, poate că asta a fost cea mai bună lecţie primită şi învăţată de mine până acum, şi a fost şi cea mai dură palmă pe care am primit-o vreodată.

Am renunţat să mai critic sau să mai fac reproşuri, pentru că mi-am dat seama că foarte mulţi oameni nu sunt în stare să privească criticile ca fiind constructive. În sfârşit nu-mi mai pasă de răutatea altora, nu-mi mai pasă nici cât de prost ar vrea cineva să mă simt în propriam piele. În ultimul timp am primit cele mai de preţ sfaturi din partea celor mai iubitori oameni, din partea părinţilor mei. Am realizat că oricâte predici mi-ar ţine, într-o bună zi le voi pune şi eu în practică şi voi ţine cont de ele. 

Până la urmă, pe tatăl meu, în sfârşit îl văd ca pe un erou al zilelor noastre, fără super-puteri, iar pe mama, această fiinţă specială, ca pe o regină. Defapt, ea este regină şi ca pe o cea mai bună prietenă. Mi-am dat seama că tot ce fac, fac pentru mine, nu pentru alţii şi că părinţii dau cele mai bune sfaturi EVER!!!

Asa am inceput acest 'drum'

   Bună şi tot o dată, bine ai venit pe blogul meu.
   Eu sunt Api, şi am o pasiune pentru bloguri, şi mai ales, iubesc să împărtăşesc tot ce scriu, şi cu ceilalţi.
   Am început să scriu de la vârsta de 12 ani, când abia atunci realizam câte şi mai câte mi-a rezervat viaţa.
   Scriu despre orice, mai puţin despre şcoală. Who the f*ck like school? Până acum, am scris ceva mai mult despre 'singurătate', dacă se poate numi în acest fel sentimentul pe care îl redă nesiguranţa pe sine şi ura pe care ţi-o porţi.
   Hope you like my blog and i'll wait your likes or comments about these. Have a nice day.